FeaturedFluxLocal

Primăria caută constructor pentru Sala Polivalentă!

🏟️ Primăria Municipiului Iași a lansat licitația deschisă pentru contractarea lucrărilor de construire a Sălii Polivalente – Complexul Sportiv „Regina Maria”!
💰 Procedura de achiziție, publicată în SEAP sub numărul CN1096391, are o prevedere financiară de 492.851.348,79 fără TVA, respectiv 596.350.132,04 lei cu TVA, circa 113 milioane de euro. Suma este defalcată astfel:
• construcții si instalații – 450.791.906,93 lei fără TVA
• montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale – 452.588,44 lei fără TVA
• utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesita montaj – 32.765.192,69 lei fără TVA
• organizare de șantier – 8.841.660,73 lei fără TVA
📅 Ofertele companiilor de profil sunt așteptate până pe 26 octombrie 2026.
⏲️ Durata maximă a lucrărilor este de 48 luni.
🤝 Primăria Municipiului Iași va finanța inițial lucrările din bugetul local, urmând să predea proiectul Companiei Naționale de Investiții SA pentru a fi co-finanțat din bugetul de stat.
🏟️ Despre proiect
👑 Noul complex sportiv va avea o formă inspirată din coroana Reginei Maria și va fi construit în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității de aproape 8 hectare aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență.
🏀 Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.) și va avea o capacitate maximă de 9.623 de persoane. Împreună cu sala de antrenament complexul va putea găzdui maximum 9.733 persoane.
🏗️ Sala Polivalentă va fi o clădire „verde” cu o arie construită de 12.926,80 metri pătrați, o arie construită desfășurată de 39.082,75 metri pătrați, o arie utilă de 37.084,25 metri pătrați, un regim de înălțime D+P+2E+E3 (parțial) și o înălțime maximă de 29 de metri.
🏪 Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc.
⛹️ Lângă clădirea principală va fi construită o sală de antrenament cu o arie construită de 1.832,60 metri pătrați și cu o capacitate maximă de 110 persoane. În cadrul complexului vor fi amenajate și terenuri sportive în aer liber cu o suprafață totală de 1.666 de metri pătrați.
🚗 Complexul sportiv va include străzi pe o suprafață de 5.860 metri pătrați, parcări pe 3.267,50 metri pătrați, alei pietonale pe 11.230 metri pătrați și spații verzi pe 59.249,70 metri pătrați. Proiectul include 1.115 locuri de parcare, dintre care 960 în parcări subterane.
📋 Cronologia proiectului
➡️ În cursul anilor 2019 și 2020 Primăria Municipiului Iași a alocat circa 2.000.000 lei pentru proiectarea Sălii Polivalente „Regina Maria”.
➡️ Pe 30 iulie 2020 Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici și devizul general ale proiectului.
➡️ Pe 25 aprilie 2021 Compania Națională de Investiții SA a comunicat municipalității includerea obiectivului pe listele proprii de priorități.
➡️ Pe 24 martie 2022 Compania Națională de Investiții SA a înregistrat documentația realizată de Primăria Municipiului Iași pentru construirea Sălii Polivalente.
➡️ Pe 12 iunie 2023 primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire.
➡️ Pe 23 august 2023 Consiliul Local a votat devizul general pentru obiectivul „Construire Sală de Sport Competiţională de Nivel Internaţional”.
➡️ Pe 17 octombrie 2023 a avut loc o ședință a Consiliului Local pentru actualizarea documentației tehnico-economică a proiectului.
‼️ În toată această perioadă Primăria Municipiului Iași a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului, proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou, certificatul de urbanism, avizul de mediu, cel de la Autoritatea Aeronautică, autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, autorizația de construire și toate celelalte documente prevăzute de lege.
➡️ Pe 20 decembrie 2023 primarul Mihai Chirica a fost prezent la București pe 20 decembrie 2023 și a convins Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe să avizeze proiectul Sălii Polivalente.
➡️ Prin Hotărârea Guvernului nr. 140 din 22 februarie 2024 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului, cu o valoare totală estimată la 475.928.489,15 lei, inclusiv TVA.
➡️ Pe 8 august 2024 primarul Mihai Chirica a depus personal la sediul Companiei Naționale de Investiții SA întreaga documentație actualizată elaborată de Primăria Municipiului Iași pentru Sala Polivalentă.
➡️ Pe 13 septembrie 2024 Compania Națională de Investiții SA a preluat investiția de la municipalitatea ieșeană. Ulterior, a organizat licitația pentru executarea lucrărilor de construcție, dar aceasta a fost anulată.
➡️ Printr-o adresă trimisă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în data de 21 iulie 2025 (cu numărul 91768) Primăria Municipiului Iași arată că este dispusă să contribuie cu o parte la edificarea complexului sportiv, respectiv co-finanțarea viitoarei Săli Polivalente cu până la 20%.
➡️ Printr-o nouă adresă trimisă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în 7 octombrie 2025 (cu numărul 127984) primarul Mihai Chirica solicită din nou reluarea procedurii de licitare a lucrărilor la acest obiectiv, asigurând că Primăria se va implica logistic și financiar, cu 25% din valoarea lucrărilor.
➡️ În ședința din 27 noiembrie 2025 Guvernul României a adoptat un memorandum pentru aprobarea rezultatelor prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative ce urmează a fi utilizate în procesul de elaborare a proiectului legii bugetului de stat pe anul 2026. Printre proiectele pe care Guvernul își asumă că le va include, cu surse de finanțare, în bugetul de stat pe anul 2026 se numără și Sala Polivalentă Iași.
➡️ Pe 27 februarie 2026 Consiliul Local votează actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, noua sumă estimată fiind de 680.082.677,72 lei.
➡️ Pe 27 aprilie 2026 Consiliul Local aprobă creșterea co-finanțării de la bugetul local a proiectului de la 20% la 25%.
➡️ Pe 9 septembrie 2026, prezent la Iași la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, declară că proiectul rămâne în atenția Guvernului și că, după actualizarea indicatorilor tehnico-economici la nivelul Executivului, va trebui identificată și asigurată partea de finanțare națională.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button