simt cum umbra
mi se desprinde de trup
frunză căzătoare
prăbușire sub aripa îngerului
oprește-te cu mine în gând
moarte
tulburător de senină
cer sprijinit
de degetul orizontului
meditația
a celui care pleacă
înainte de-a fi sosit
simt cum trupul
mi se desprinde de umbră
înălțarea de dincolo
de rugăciune
iartă-ne, doamne,
doar păcatul e greu
doar el ne mai ține înrădăcinați
în pământ.
foc!
ochiul mă cuprinde de umeri
iscoditor
de parcă ar fi privit prin cătarea armei
pe linia vieții mi-a fost desenată
imaginar
linie de ochire, iar la celălalt capăt
simt cum inima
este înconjurată de cercuri
cu diametrele perpendiculare:
– foc!
bate o rafală de vânt
în spatele meu
zidul se înalță odată cu păsările
speriate.
