Nicușor Dan: Probabil că vom intra în turbulențe politice, însă există consens privind PNRR și bugetul

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni că probabil vor exista ‘turbulențe’ pe scena politică în perioada următoare, însă partidele din actuala coaliție de guvernare au ajuns la consens privind implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și menținerea traiectoriei financiare a țării.
‘Probabil că vom intra în turbulențe politice, însă există consens pe PNRR. (…) Avem consens că toată legile, actele normative care mai sunt necesare a fi date pentru PNRR să treacă, astfel încât România să încaseze banii pe care îi are de încasat din PNRR până la sfârșitul lunii august, când se închide acest program. Al doilea lucru: există consens că România are buget și va rămâne în acest buget și că România își va păstra traiectoria financiară’, a susținut șeful statului, în cadrul unor declarații de presă, după ce a participat la un eveniment organizat la Academia de Studii Economice.
El și-a manifestat speranța să fie găsită o formulă astfel încât să se continue guvernarea pro-occidentală ‘solidă’.
‘Sper în continuare să găsim o formulă astfel încât să continuăm o guvernare pro-occidentală pentru România și una solidă. Evident că dacă avem două partide – PSD, PNL – fără de care nu se poate forma o majoritate în Parlament, dacă ele sunt în dezacord, pentru moment nu există o formulă’, a spus președintele.
Întrebat dacă premierul Ilie Bolojan propune miniștri tehnocrați, va semna decretele de numire, Nicușor Dan a răspuns: ‘Haideți să nu intrăm în scenarii, toate lucrurile la timpul potrivit, să nu avansăm. O să vedem ce se va întâmpla în seara asta și mâine vom decide în consecință’.
Președintele a mai spus că pentru a debloca criza politică și în cazul în care se va intra în turbulențe politice, vor fi organizate mai multe runde de consultări, câte va fi nevoie, pentru a se găsi o soluție stabilă pentru România.
Nicușor Dan a reiterat că își păstrează rolul de mediator, astfel încât să se poată adresa și unei părți din societate și alteia.
‘Am spus doar că trebuie să facem cu toții tot posibilul astfel încât ele să guverneze împreună. Asta am spus’, a mai afirmat Nicușor Dan. AGERPRES

