
Senatorii au respins, în plenul de miercuri, iniţiativa legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care folosirea ţigaretelor electronice este interzisă în spaţiile publice închise.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prevedea că folosirea ţigaretelor electronice este asimilată ţigărilor obişnuite şi, drept urmare, este interzisă în spaţiile publice închise.
Senatul a respins, miercuri, iniţiativa legislativă, cu 74 de voturi „pentru” respingere, 9 „împotrivă” şi 5 abţineri.
În expunerea de motive, se arată că „prin fumat să se înţeleagă orice consum voluntar de fum, vapori sau aerosoli, acest consum fiind interzis în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, spaţii închise la locul de muncă sau în preajma locurilor de joacă pentru copii”.
Preşedintele Comisiei de sănătate, senatorul UDMR Laszlo Atilla, a catalogat proiectul de lege ca fiind „superficial”.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun urmeză să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, for decizional pentru proiect.





Foarte bine, hai sa nu interzicem cea mai buna forma a unui viciu, cea mai buna varianta de a te lasa de tigarile clasice. Nu merita reglementari la fel ca tigarile clasice, pentru ca nu au aceleasi urmari