Neo-zeelandezii se pronunță în cadrul unui referendum în privința păstrării sau schimbării drapelului național

Neo-zeelandezii au început să voteze joi pentru păstrarea sau schimbarea de către țara lor a unui nou drapel național, în cadrul unui referendum recomandat de premierul John Key drept o ocazie de a renunța la actualul steag ce ar simboliza colonizarea britanică, relatează AFP. După 18 luni de dezbateri pătimașe, alegătorii din Noua Zeelandă urmează să aleagă între actualul drapel național, pe care Key îl consideră o „relicvă colonială”, și unul nou, pe care apare o ferigă argintie, asemănată de unii critici cu „un prosop de plajă urât”. În țara cu 4,5 milioane de locuitori vor fi distribuite circa 3 milioane de buletine de vot, consultarea făcându-se doar prin poștă. Procesul se va termina în 24 martie. Autoritățile vor fi obligate să adopte steagul care va întruni cele mai multe voturi, neo-zeelandezii urmând să trăiască cu el multă vreme, a spus John Burrow, șeful comisiei care supervizează referendumul. Premierul Key a subliniat că votul constituie o ocazie pentru alegători să actualizeze și să modernizeze un simbol național, prima oară de la dobândirea independenței față de Marea Britanie, în 1931. Alegătorii au de ales între actualul drapel național — cu fondul albastru închis, steagul Marii Britanii în colțul din stânga sus și patru stele roșii, reprezentând constelația Crucea Sudului — și faimoasa ferigă argintie a e echipei naționale de rugby, All Blacks, pe fond albastru, care ar păstra cele patru stele ale Crucii Sudului. Designul creat de Kyle Lockwood s-a impus în fața altor patru proiecte lansate în cadrul unei consultări preliminare desfășurate în decembrie 2015. Potrivit sondajelor, actualul drapel ar urma să câștige la mare diferență de cealaltă propunere, o anchetă efectuată săptămâna trecută arătând un scor de 63% la 26%. O asociație a veteranilor apreciază că schimbarea drapelului național ar însemna lipsă de respect față de generațiile trecute, care au luptat și au pierit sub actualul steag. În schimb, susținătorii noului drapel, printre care jucătorul de rugby și fost căpitan al selecționatei All Blacks, Richie McCaw, consideră că celebra ferigă argintie „a fost mereu un simbol deosebit pe tricourile jucătorilor All Blacks, așa că un steag nou cu feriga argintie ar fi o excelentă alegere”, după cum a scris el pe contul de Facebook.




