Educatie
-
În anul şcolar următor va fi o creştere cu peste 29% a ofertei de şcolarizare la învăţământul dual
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Luminiţa Barcari, a declarat miercuri că în anul şcolar următor va fi…
Read More » -
Proiect privind promovarea antreprenoriatului în rândul liceenilor, derulat de UAIC
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a devenit partener în proiectul…
Read More » -
65.343 de elevi şi preşcolari din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, incluși în programul „Masa caldă”
Play Guvernul a aprobat, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru 65.343 de elevi…
Read More » -
USLIP Iaşi salută adoptarea de către Senat a legii privind protecţia cadrelor didactice
Plenul Senatului a adopat luni, 3 februarie, proiectul de lege privind învestirea personalului didactic de predare, conducere, îndrumare şi control…
Read More » -
FSLI solicită preşedintelui României să promulge Legea de protecţie a cadrelor didactice
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să promulge Legea de protecţie a cadrelor didactice, potrivit…
Read More » -
Laboratoare modernizate la UTI cu ajutorul unui proiect în valoare de 200.000 de euro
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) va renova cinci laboratoare cu echipamente didactice de ultimă generație în urma câștigării…
Read More » -
MEC a lansat în consultare publică Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar
Play Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat marţi în consultare publică Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul…
Read More » -
Învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice
Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere,…
Read More » -
30 DE ELEVI DE LA LICEUL DE INFORMATICĂ, ÎN VIZITĂ LA COMPANIILE IT DIN UNITED BUSINESS CENTER PALAS
Pentru câteva ore, elevii de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași au putut descoperi cum este să lucrezi…
Read More » -
ADR Nord-Est, vizită oficială la UAIC
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vineri, 31 ianuarie 2020, vizita oficială a unei delegații de la Agenția…
Read More » -
Suspendarea cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent, 3.466 de elevi
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent,…
Read More » -
Centru de cercetare a combustibilului viitorului la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) se află în discuții avansate cu mai multe concerne auto din Asia și…
Read More » -
UAIC își menține prima poziție în clasamentul universităților câștigătoare în competiția națională pentru fondurile Programului SEE
Candidatura Universității „Alexandru Ioan Cuza” pentru noul proiect de mobilitate SEE a fost aprobată de către Agenția Națională pentru Programe…
Read More » -
Consiliul Naţional al Elevilor a condamnat decizia de a încadra agresiunea sexuală şi cea fizică în sfera comportamentului de bullying
Consiliul Naţional al Elevilor a condamnat, vineri, decizia de a încadra agresiunea sexuală şi cea fizică în sfera comportamentului de…
Read More » -
Ministerul Educaţiei: 4.048 de elevi, afectați de suspendarea cursurilor din cauza gripei
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent,…
Read More »











