-
Externe
Casa Albă consideră că dezbaterea privind armele de foc este „prematură”
Casa Albă a apreciat luni că este „prematur” să se redeschidă dezbaterea cu privire la reglementarea vânzării armelor de foc…
Read More » -
Flux
Peste 500 de medici primari, specialişti şi rezidenţi, prezenţi la Zilele pediatriei ieşene „N.N. Trifan”
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, Asociația A.P.E.C., Societatea Română de Medici şi Naturaliști, Spitalul Clinic de…
Read More » -
Flux
Iaşiul, gazda ediţiei din acest an a Conferinţei Naţionale de Chirurgie
Societatea Română de Chirurgie, în parteneriat cu Academia de Științe Medicale, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași,…
Read More » -
Economic
Numărul firmelor ieşene clasate în „Topul Naţional al Firmelor din România”, mai mare faţă de anul trecut
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi a actualizat clasamentele realizate pe baza bilanţurilor din anul precedent, publicând şi lista…
Read More » -
Flux
Lucrări de asfaltare pe strada Semnului
Echipele Citadin SA vor efectua lucrări de asfaltare începând de marți, 3 octombrie, şi până vineri, 6 octombrie, între orele…
Read More » -
Flux
Încasările din impozite locale şi amenzi la data de 30 septembrie, în creştere faţă de anul trecut
La data de 30 septembrie 2017, în evidența fiscală a Municipiului Iași se înregistrează un număr total de 581.040 roluri…
Read More » -
Flux
Simpozion despre cultura și istoria evreilor, găzduit de Primărie
Primăria municipiului Iași a găzduit luni, 2 octombrie, simpozionul științific „Cultura diferenței, diferența culturii”. La eveniment, organizat de „Fundația pentru…
Read More » -
Flux
Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu ambasadorul Austriei
Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit luni, 2 octombrie, cu ambasadorul Austriei în România, Exceleța Sa Gerhard Reiweger. Discuțiile de la…
Read More » -
Featured
O MARE SCÂRBĂ
Din nou în realitatea care ne doare. Viața devine una dintre cele mai sângerânde răni atunci când scumpirile se…
Read More » -
Cultura
Expoziții de bandă desenată, la Anim’est 2017
Expoziții de bandă desenată ale unor artiști internaționali și locali consacrați sunt prezentate în cadrul celei de-a XII-a ediții a…
Read More » -
Politic
Dragnea, la întâlnirea cu echipa ‘Invictus România’:Ați luptat și în teatrele de operații și luptați și acum ca sportivi pentru țară
Delegația țării noastre la competiția sportivă „Invictus Games Toronto 2017” a fost primită luni de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea,…
Read More » -
Economic
Daea: În România ar trebui să existe, până în 2020, circa două milioane de hectare irigate
Unul dintre obiectivele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este acela de a crește randamentele de producție la unitatea de suprafață,…
Read More » -
Externe
Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul din Las Vegas
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni atacul din Las Vegas (SUA), soldat cu cel puțin 50 de morți…
Read More » -
Featured
Toader: Am convingerea că votul negativ exprimă și dorința de conservare a actualelor privilegii ale magistraților
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat joi seară că are convingerea că votul negativ dat de plenul Consiliului Superior al…
Read More » -
Basarabia
Ministerul de Externe depune eforturi pentru a afla dacă printre victimele atacului armat de la Las Vegas sunt moldoveni
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene s-a autosesizat pe marginea atacului armat produs la cazinoul Mandalay Bay din or. Las…
Read More »













