Leon al XIV-lea cere, într-un discurs la Metz, ”să dăm dovadă de curaj în negocieri” şi ”să sacrificăm anumite poziţii pentru binele superior al păcii” în Europa

Papa Leon al XIV-lea cere ”să dăm dovadă de curaj în negocieri” şi ”să fim pregătiţi să sacrificăm anumite poziţii pentru binele superior al păcii” în Europa, într-un discurs, luni, la Metz, a treia etapă a unei vizite în Franţa, relatează AFP.
„În prezent, din nefericire, războiul reapare, inclusiv în Europa. Un nou masacru inutil care face în fiecare zi nenumărate victime civile”, a deplâns Suveranul Pontif american în contextul în care numeroase încercări de mediere în vederea opririi Războiului din Ucraina rămân zadarnice.

Leon al XIV-lea nu a citat însă în mod explicit Ucraina în discursul său.
„Este necesar să ne angajăm într-un dialog răbdător, să dăm dovadă de curaj în negocieri şi să fim pregătiţi să sacrificăm anumite poziţii pentru binele superior al păcii”, a pledat el în faţa unor oficiali europeni, între care şi preşedintele francez Emmanuel Macron.

El a îndemnat continentul „să pună capăt” „spiralei” „minciunii şi înşelăciunii” în relaţiile internaţionale.
„Azi, relaţiile umane şi între state sunt tot mai barbare”, a denunţat Leon al XIV-lea, care şi-a susţinut discursul în franceză.
„Valoarea cuvântului dat este dispreţuită. Ne lăudăm mai degrabă cu minciuna şi cu înşelăciunea”.
„Europa poate să pună capăt acestei spirale mulţumită respectării celălalt, pe care a ştiut să o cultive şi să o apere”, a declarat el.
Papa a lăudat „dreptul internaţional şi multilateralismul” drept „cel mai bun antidot la voinţa de a domina”.
Leon al XIV-lea i-a invocat pe părinţii fondatori ai Europei, pe Robert Schuman (1886-1963) şi pe italianul Alcide De Gasperi (1881-1954) şi a pledat în favoarea unei aplicări „active” a păcii.
„Azi trebuie să ne întrebăm dacă facem cu adevărat eforturi creative pentru a favoriza pacea mondială sau dacă pur şi simplu căutăm să îndiguim hemoragia războiului şi să ne pregătim mai bine de cele care presupunem să vor veni”, a lansat el.
Referitor la migraţie, în care urmează poziţia predecesorului său Francisc I, liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lume a apreciat că Europa se află în faţa unei „noi etape a lungii sale istorii a întâlnirilor”.
„Trebuie să profităm de amploarea istorică a ceea ce este pe cale să se întâmple, adică o întâlnire fără precedent între popoare şi culturi, care îndeamnă la o redescoprire creativă a rădăcinilor noastre şi, în acelaşi timp, la o ascultare atentă a celuilalt”.




