Într-un halat alb îmbrăcată
Inima a încercat să mă sperie…
Dar cine a mai văzut o coasă
în alb îmbrăcată?
Cine a mai văzut neagra pasăre
în chip de porumbel ?
Omul fără umbră și pașii fără mișcare?
Aripa îndoiată cu apă
și zborul confiscat la intrare
Cine a mai văzut, nevăzutul?
Niciodată omul nu a fost învins de Satan
chiar dacă Diavolul s-a strecurat
în tainele lumii
De fiecare dată căderea de frunză
a fost mult mai grea
decât prăbușirea tăcerilor
peste ușile caselor…
Suntem prizonierii
propriilor noastre spaime
închiși în temnița grea
a răspunsului prins din zbor
Fără explicații și fără conținut
doar titlul său de răspuns dat morții
ne mai ține cu ochii deschiși
în așteptarea următorului răsărit
sau pur și simplu deschişi, imobili
în așteptarea palmei trecută peste ei
ca o ultimă mângâiere.
Avem nevoie de noi
cum am avea nevoie de cei de lângă noi
Furați la drumul mare
tâlhăriți de anotimpuri,
de coloana vertebrală
ce ne face să întindem mâna spre cer
dar care rămâne doar umbra
și nicidecum muntele propriu-zis
