Cultura

Florin Piersic, trei roluri memorabile, proiectate la Zilele Filmului Românesc

 

Actorul Florin Piersic va fi omagiat printr-o retrospectivă la a 12-a ediție a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Iubit de publicul de pe ambele maluri ale Prutului, Florin Piersic a aniversat, în ianuarie 2026, 90 de ani, dintre care aproape 70 dedicați unei activități artistice remarcabile, deopotrivă pe scene și pe ecrane. El însuși a ales, din bogata sa filmografie, cele trei titluri de referință prezentate publicului din Chișinău, transmite MOLDPRES.

Ediția a 12-a mai cuprinde două filme pentru copii și familie (o animație clasică și un lungmetraj live-action recent, lansat anul acesta la Festivalul de la Berlin), un masterclass al invitatului special, cineastul Laurențiu Damian, și lansarea unei importante cărți de cinema în limba română, semnată de Liri Chapelan.

Programul complet poate fi găsit pe site-ul zfrmd.ro, precum şi pe pagina de Facebook a festivalului. Evenimentul va avea loc între 17 şi 20 septembrie 2026, la Cineplex Loteanu și Cinema Odeon. Ca întotdeauna, intrarea la toate proiecții va fi liberă, pentru filmele prezentate la Cineplex Loteanu fiind necesară rezervarea prealabilă a biletelor cu valoare zero la casieria cinematografului; proiecțiile de la Cinema Odeon vor funcționa după principiul „primul venit, primul servit”.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button