L-am avut sub buricul degetelor.
Era plin de el
o acumulare artificială sedusă de iminenta cădere.
O astfel de stare străjuia sub formă de cântec nevinovat
era doar ceea ce a mai rămas din mine
un fel de vârtej
sau de același cântec
evident, nevinovat
inima prin bătăile ei scotea desenul la suprafață
eliberându-se de toate cele firești sau mai nefirești
căderi în hăul a tot ceea ce ne înconjoară
poemul devenea prizonierul care încerca
să sară la mine
sau să rămână impregnat cu tăcerile neiertătoare
ascunse printre faldurile „cercetării la fața locului”
un loc fără de care nu ar mai fi existat
ieșirea din paradis
sau pur si simplu
eu …
eu
cu tot cântecul ce mă urmează
alaiul fără de care inima mea nu mă mai ridică în picioare
ciupiți rădăcina din care
se aruncă tulpina
schimonositul
frunza, fructul
albina
învață-mă, dezvață-mă
după cum urmează
tăcerea privirii
în oglinda furată
Onor veșniciei!
