Basarabia

Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să economisească apa

 

Ministerul Mediului a lansat un apel către cetățeni să folosească apa cu mai multă responsabilitate, în contextul presiunilor tot mai mari asupra resurselor de apă, transmite MOLDPRES.

Instituția atrage atenția că apa este utilizată zilnic, iar o parte din aceasta poate fi irosită fără ca oamenii să conștientizeze.

„Economisirea apei nu presupune neapărat schimbări complicate, ci poate începe prin gesturi simple, precum închiderea robinetului atunci când apa nu este necesară și utilizarea doar a cantității de care avem nevoie. Grija pentru apă începe din lucrurile mici, făcute zi de zi”, este mesajul Ministerului Mediului.

Campania este desfășurată sub îndemnul #FolosimApaCuScuteală, iar cetățenii sunt invitați să împărtășească exemple despre modul în care economisesc apa în viața de zi cu zi.

Ministerul Mediului subliniază că responsabilitatea față de resursele de apă trebuie să devină un obicei cotidian, atât la nivel individual, cât și în comunități.

„De 7 ori gândește-te și odată folosește apa”, este îndemnul transmis de instituție.

Autoritățile evaluează surse alternative de alimentare, inventariază punctele de captare din Nistru și afluenții săi și pregătesc sonde de apă de rezervă. În același timp, operatorii  actualizează planurile de continuitate, inclusiv prin reducerea pierderilor din rețele, iar Ministerul Mediului monitorizează permanent situația hidrologică. Pentru coordonarea acestor măsuri, Guvernul a aprobat intrarea imediată în vigoare a prevederilor care permit activarea Comisiei Naționale de Management al Crizelor, condusă de Prim-ministru. Comisia asigură evaluarea continuă a situației, coordonarea răspunsului instituțiilor și adoptarea promptă a deciziilor necesare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button