Consolidarea rezilienței informaționale, discutată de președinta Maia Sandu și echipa Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu echipa Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, în contextul preluării, de către Liliana Vițu, a funcției de director al instituției. Șefa statului și-a exprimat încrederea că Liliana Vițu va continua să dezvolte Centrul, pentru ca acesta să contribuie la creșterea capacităților societății de a răspunde provocărilor tot mai complexe din spațiul informațional, informează MOLDPRES.
În cadrul unei întrevederi cu echipa Centrului, Președinta Maia Sandu a adus aprecieri Anei Revenco pentru rolul pe care l-a avut în construirea instituției, într-un context regional și de securitate fără precedent, pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării și a ingerințelor străine.
Totodată, șefa statului și-a exprimat încrederea că Liliana Vițu va continua să dezvolte Centrul, pentru ca acesta să contribuie la creșterea capacităților societății de a răspunde provocărilor tot mai complexe din spațiul informațional.
Liliana Vițu a fost numită în funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării prin Decretul Președintelui Republicii Moldova. Liliana Vițu are peste 25 de ani de experiență în domeniul media, al comunicării publice și cooperării internaționale. Din decembrie 2021 până în august 2026 a condus Consiliul Audiovizualului.



