
Fermele de acvacultură extensivă și semi-intensivă pot beneficia de compensații de până la 50.000 de euro pe an pentru serviciile de mediu furnizate, în cadrul unui apel de proiecte cu un buget de 14,28 milioane de euro, a anunțat luni Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit unui comunicat al ministerului, apelul de proiecte aferent Acțiunii 2.1.4 – ”Servicii de mediu” este deschis în perioada 24 iulie – 6 septembrie 2026, ora 17:00, iar cererile de finanțare se depun online, prin sistemul MySMIS2021, cu semnătură electronică.
Sprijinul financiar se acordă pentru serviciile de mediu furnizate de amenajările piscicole, prin sechestrarea carbonului în sedimente, în luciul de apă și prin vegetația acvatică (macrofite).
Conform sursei citate, compensația poate fi solicitată pentru anii calendaristici întregi din perioada 2022-2026 în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în Ghidul solicitantului și în metodologia aferentă.
Apelul se adresează categoriilor de solicitanți eligibili prevăzute în Ghidul solicitantului, care desfășoară activități în domeniul acvaculturii în ape dulci, corespunzătoare codului CAEN 0322.
Sprijinul este destinat fermelor de acvacultură aflate în exploatare activă, care practică acvacultură extensivă sau semi-intensivă în bazine de pământ ori lacuri de acumulare. Simpla deținere a unui luciu de apă, în lipsa desfășurării activității de acvacultură, nu este eligibilă pentru acordarea compensației, precizează MADR.
Printre condițiile care trebuie îndeplinite pentru fiecare an pentru care se solicită compensația se numără existența unei licențe de acvacultură și a unei autorizații de mediu valabile, menținerea valabilității autorizației de mediu prin viză anuală, desfășurarea efectivă a activității de acvacultură și realizarea unei producții comercializate cuprinse între 50 și 1.500 kg/ha/an, calculată în raport cu suprafața eligibilă efectivă.
De asemenea, solicitanții trebuie să exploateze suprafețe alcătuite din bazine de pământ sau lacuri de acumulare și să evite dubla finanțare pentru aceeași suprafață, aceeași perioadă și aceleași servicii de mediu.
Compensația anuală este de 174,92 euro/ha/an pentru acvacultura extensivă și de 97,18 euro/ha/an pentru acvacultura semi-intensivă.
Suprafața eligibilă efectivă utilizată la calcularea sprijinului reprezintă 70% din suprafața luciului de apă înscrisă în licența de acvacultură pentru care se solicită compensația. Sprijinul acordat nu poate depăși 50.000 de euro/an/solicitant, iar intensitatea maximă a sprijinului public este de 100%.
În situația în care valoarea totală a cererilor declarate eligibile depășește bugetul disponibil al apelului, cuantumul sprijinului acordat fiecărui solicitant selectat va fi diminuat proporțional, conform prevederilor Ghidului solicitantului și ale metodologiei.
Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027, va organiza și două evenimente regionale de promovare și informare dedicate acvacultorilor, pentru prezentarea criteriilor de eligibilitate și a modului de calcul al sprijinului.
Primul eveniment va avea loc miercuri, 19 august, în Iași, la Hotel Capitol din Miroslava, în intervalul orar 10:00 – 13:30, iar cel de-al doilea este programat vineri, 21 august, la Hotel Delta din Tulcea, în același interval orar.
Agenda întâlnirilor cuprinde prezentarea criteriilor de eligibilitate, a modului de calcul al sprijinului, parcurgerea testului de eligibilitate și instrucțiuni privind pregătirea documentației, inclusiv a rapoartelor de expertiză contabilă CECCAR, precum și o sesiune de întrebări și răspunsuri axată pe situațiile concrete ale fermelor din regiune.
Potențialii solicitanți sunt încurajați să consulte din timp documentele aferente apelului și să înceapă pregătirea actelor tehnice, contabile, fiscale și de mediu necesare pentru depunerea cererilor de finanțare. AGERPRES



