Sport

Baschet feminin: România a pierdut finala Campionatului European Under-18 de la Tulcea

Selecționata României a fost învinsă de echipa Israelului cu scorul de 85-63 (30-14, 21-15, 25-15, 9-19), duminică seara, în finala Campionatului European de baschet feminin U18 – FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Divizia B, care s-a desfășurat la Tulcea.

Tricolorele au reușit promovare în elită, dar au pierdut fără drept de apel finala, după ce au fost conduse și la 36 de puncte.

Daria Ilieș, cu 21 de puncte, 10 recuperări, Ioana-Vanessa Velcea, cu 15 p, 5 rec, 6 pase decisive, și Alexia Babadac, cu 13 p, 6 rec, 3 pd, s-au remarcat din echipa antrenată de Tiberius Piperea.

Cele mai bune de la învingătoare au fost Maayan Gorin, cu 22 p, 7 rec, Maya Zilbershlag, 21 p, 7 rec, 4 pd, Mika Kanitz, 14 p, 10 rec, Tamar Carmi, 12 p, 4 rec, Rotem Sticlaru, 13 p, 9 pd.

În Divizia A a promovat și Lituania, învinsa României din semifinale, care a dispus de Austria cu 71-64, în finala mică. România a revenit în elita baschetului european la această categorie de vârstă după o pauză de 14 ani.
AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button