Educatie
UMF Iași, prezentă la cel de-al 4-lea Forum al Inițiativei Universităților Europene

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost reprezentată de prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector pentru strategie, la cel de-al 4-lea Forum al Inițiativei Universităților Europene, găzduit de Maynooth University (Irlanda) în deschiderea Președinției Irlandeze a Consiliului Uniunii Europene.
Forumul a reunit peste 250 de participanți – reprezentanți ai Comisiei Europene, ai agențiilor naționale de finanțare, rectori și președinți de universități din întreaga Europă, organizații studențești și cele 73 de alianțe universitare europene, care cuprind astăzi aproape 600 de instituții de învățământ superior.
UMF Iași a participat în calitate de membră a alianței EduCare 5.0, alături de prof. Lucyna A. Woźniak, prorector pentru relații internaționale la Universitatea de Medicină din Łódź. EduCare 5.0 reunește zece instituții din nouă țări europene, cu focus pe științele sănătății și educația interprofesională.
Tema Forumului, inspirată dintr-un vers al poetului irlandez Seamus Heaney — „Walls That Stand, Scaffolding that Supports” —, a pus în discuție viitorul cooperării universitare europene dincolo de 2027: arhitectura de finanțare, diploma europeană, participarea studenților și rolul alianțelor în consolidarea spațiului european al învățământului superior.
În perioada 8–10 octombrie 2026, UMF Iași va găzdui Conferința bianuală a alianței EduCare 5.0, reunind la Iași partenerii europeni ai consorțiului.
Prezența la Maynooth confirmă angajamentul universității noastre față de cooperarea academică europeană și față de construirea unei rețele internaționale solide în domeniul științelor medicale.



