FeaturedFluxNational

MAE: România a furnizat informații legate de persoane suspectate de atacuri cibernetice

România a furnizat informații legate de o serie de persoane suspectate de atacuri cibernetice desfășurate prin intermediul platformei Noname, a transmis luni Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În contextul participării ministrului interimar de Externe, Oana Țoiu, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, s-a confirmat validitatea juridică a propunerii avansate, în premieră, de România în vederea aplicării de măsuri restrictive în cadrul regimului de sancțiuni pentru atacuri cibernetice față de platforma Noname, responsabilă de mai multe atacuri cibernetice asupra unor obiective din țara noastră, precizează sursa citată.

Procesul implică în continuare exprimarea punctelor de vedere ale statelor membre înainte de adoptarea și publicarea listărilor respective.

‘România nu lasă fără reacție nici un fel de intruziuni cibernetice ori de altă natură întreprinse împotriva unor obiective din jurisdicția sa’, subliniază ministerul.

MAE afirmă că apreciază cooperarea deosebită cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică și cooperarea constantă interinstituțională națională și europeană în materie. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button