
Astăzi trăim o zi binecuvântată, cu o triplă semnificație sacră, istorică și spirituală pentru întreaga noastră comunitate. Ne unim în rugăciune, recunoștință și speranță!
Mesajul primarului Mihai Chirica cu prilejul acestei mari sărbători a neamului românesc:
„Sărbătoare esențială a lumii creștine, Înălțarea Domnului marchează ridicarea la cer a lui Iisus Hristos după 40 de zile trecute de la Învierea Sa.
Este o sărbătoare a speranței, a înălțării sufletești de care avem nevoie fiecare dintre noi, în această perioadă poate mai mult ca oricând.
Nu întâmplător, în această zi ne pomenim eroii neamului, cei care, prin martiriul lor de pe câmpul de luptă, și-au înălțat sufletele în gloria veșnică.
Să fim, așadar, cu inima sus, încrezători în desăvârșirea noastră spirituală.
Hristos S-a Înălțat!”
Păstrăm vie memoria celor care s-au jertfit pentru ca noi să avem astăzi un Iași liber și o țară unită. Slavă eternă eroilor noștri!




