Igor Grosu, întrevedere cu Principele Radu: „Suntem profund recunoscători pentru sprijinul Casei Regale”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României, în cadrul căreia au fost abordate relațiile dintre Republica Moldova și Casa Regală a României, precum și parcursul european al țării noastre, relatează MOLDPRES.
Șeful Legislativului a declarat că discuția a fost una „bună și prietenoasă” și l-a felicitat pe Principele Radu pentru evenimentul organizat împreună cu Margareta a României, dedicat marcării a 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului Român modern.
„Suntem profund recunoscători de sprijinul pe care-l simțim din partea Casei Regale în aspirațiile noastre europene și implicarea și interesul direct de a vedea o Moldovă prosperă și dezvoltată. Vă mulțumim!”, a transmis Igor Grosu.
Oficialul a evidențiat aprecierea autorităților de la Chișinău pentru susținerea constantă oferită de Casa Regală a României Republicii Moldova și cetățenilor săi.
În acest an s-au împlinit 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern. Sărbătoarea, marcată la 10 mai, a fost dedicată deopotrivă României și Republicii Moldova. Cu această ocazie, mai mulți oficiali de la Chișinău au participat la evenimentul organizat în grădina Palatului Elisabeta din București, în prezența reprezentanților Casei Regale a României, a diplomaților și a invitaților de onoare. Evenimentul a evidențiat legăturile istorice și culturale dintre cele două state, precum și sprijinul constant oferit Republicii Moldova în parcursul său european.




