Local

Trecerea unui an de la decesul Papei Francisc, primul Suveran Pontif care a vizitat Iașul

„Cu deplin respect și adâncă tristețe comemorăm marți, 21 aprilie 2026, trecerea unui an de la decesul Papei Francisc, primul Suveran Pontif care a vizitat Iașul, eveniment istoric petrecut în data de 1 iunie 2019.
Ne aducem cu toții aminte de acea zi cu totul specială în care, deși începuse cu un cer întunecat și o ploaie torențială, totul s-a luminat și îmblânzit odată cu primele cuvinte rostite de Sanctitatea Sa în Piața Palatului Culturii.
Prin mesajul său transmis zecilor de mii de credincioși și pelerini reuniți la Iași, Sfântul Părinte ne-a insuflat curajul și puterea de a trece peste prejudecăți, peste angoase și temeri, făcându-ne să ne apropiem cu dragoste și înțelegere față de aproapele nostru.
Pe 1 iunie 2019, Sanctitatea Sa ne-a arătat calea toleranței și întrajutorării reciproce, îndemnându-ne „Să mergem împreună!”.
În memoria Sfântului Părinte Francisc să-i îndeplinim această dorință prin fiecare pas pe care îl facem în viață, spre o comuniune a inimilor generoase, creatoare de bunătate și armonie!”, transmite primarul Mihai Chirica.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button