FeaturedFluxNational

ANM: Vânt puternic și ploi moderate în aproape toate regiunile, de joi dimineața; ninsori în zona montană înaltă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, în majoritatea regiunilor, respectiv ninsori și strat de zăpadă în zona montană, la altitudini înalte, valabilă de joi dimineața până sâmbătă seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 2 aprilie, ora 6:00 – 4 aprilie, ora 18:00, temporar, vor fi intensificări ale vântului, mai ales joi, în sudul și sud-estul țării și izolat în rest, iar vineri în zonele vestice.

De vineri noapte până sâmbătă seara, în regiunile estice, vântul va sufla cu viteze în general de 40 – 50 km/h, în timp ce la munte vor fi rafale de 70 – 80 km/h.

Prognoza de specialitate relevă faptul că, începând din dimineața zilei de joi, vor fi ploi moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării, cu caracter de aversă. Vineri și sâmbătă, acestea vor fi însoțite, izolat, de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină.

Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 20 – 25 l/mp și, izolat, de 50 – 70 l/mp. De asemenea, în Carpații Meridionali, din noaptea de vineri spre sâmbătă, și în Carpații Orientali, la peste 1.800 de metri altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi în medie de 10 – 20 cm. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button