Anunturi publicitareFeaturedFluxIulius MallLocalUncategorized

Romanian Fashion Week 2026, organizat sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Cel mai așteptat catwalk va fi, și în acest an, la Palas

 

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine la Iași pentru cea de-a șasea ediție, care va avea loc în perioada 13 – 24 mai 2026, iar parcul Palas va găzdui și în acest an cel mai așteptat catwalk, unde designeri români își vor prezenta colecțiile. Ediția din acest an marchează un moment important în evoluția proiectului: Romanian Creative Week se desfășoară, anul acesta, sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale.

Distincția marchează nu doar maturitatea proiectului cultural născut la Iași, ci și valoarea unei comunități creative care s-a format și a crescut în jurul Romanian Creative Week – mii de artiști, tineri sau consacrați, care duc mai departe o energie creativă ce depășește granițele țării. „Creativitatea nu este doar o expresie artistică, cred că este și felul în care o societate își imaginează viitorul. Faptul că evenimentul se desfășoară, în acest an, sub Înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale este o onoare, o încurajare pentru toată comunitatea Romanian Creative Week, dar și o mare responsabilitate pentru noi, a declarat Irina Schrotterpreședintele Federației Patronatelor Industriilor Creative (FEPIC), organizatorul Romanian Creative Week.

RCW reunește în prezent 13 industrii creative – Film, Arte performative, Arte, Meșteșuguri, Design, Muzică, Literatură, Arhitectură, Advertising, Modă, New Media, Gaming, Educație și Sustenabilitate & Comunități creative. Amploarea acestui ecosistem a fost remarcată la nivel european: în 2023, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a desemnat RCW drept evenimentul care reunește cele mai multe industrii creative din UE. În 2025, Ministerul Culturii a inclus Romanian Creative Week în categoria evenimentelor culturale strategice ale României, alături de alte șase proiecte majore, între care Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional de Film Transilvania sau Art Safari.

Ediția din acest an promite o nouă desfășurare de forțe creative: peste o mie de artiști români și internaționali, sute de evenimente și o varietate de formate – de la expoziții, instalații urbane și spectacole de teatru și dans, concerte până la conferințe cu invitați excepționali din mediul intelectual al României și proiecte interdisciplinare, care vor transforma Iașul într-un teritoriu al ideilor și experimentului artistic.

 

Nume consacrate din diferite domenii creative vor urca pe scenele RCW alături de o generație tânără de artiști care reprezintă peste 60% dintre participanți. . Scena principală a RCW va fi, și în acest an, în parcul Palas. În perioada următoare, urmează să fie anunțate: o parte dintre premierele și invitații speciali ai ediției 2026, proiectele și colaborările internaționale care vor completa programul celor 12 zile în care Iașul devine capitala creativității românești.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button