Politic

Legea care prevede obligaţia afişării de mesaje care să atragă atenţia asupra fenomenului traficului de persoane în hoteluri, centre de acordare a vizelor, agenţii de turism a fost promulgată

Legea care prevede obligaţia afişării de mesaje care să atragă atenţia asupra fenomenului traficului de persoane în hoteluri, centre de acordare a vizelor, agenţiile de turism, a fost promulgată.

”Hotelurile şi pensiunile, centrele de acordare a vizelor, agenţiile de turism şi agenţiile de plasare a forţei de muncă, precum şi alte entităţi din locaţii cu risc crescut de expunere la fenomenul traficului de persoane au şase luni la dispoziţie pentru a afişa mesaje de informare şi avertizare pe această temă, după ce preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea iniţiată de deputata USR Oana Murariu”, anunţă USR.

„România dă cele mai multe victime ale traficului de persoane din Europa. Aceasta este realitatea de la care pornim. Prin această lege, întărim prevenţia şi creştem educaţia asupra riscurilor traficului de persoane. Aducem astfel – şi chiar extindem – un model care funcţionează deja în alte state europene, unde şi-a demonstrat impactul pozitiv”, declară deputata Oana Murariu, membră în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Potrivit USR, legea, adoptată de Parlament la mijlocul lunii februarie, a fost depusă în urma discuţiilor cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, în contextul în care România rămâne atât ţară de origine, cât şi destinaţie pentru victime, cu o creştere semnificativă a cazurilor identificate.

Legea prevede obligaţia afişării de mesaje care să atragă atenţia asupra fenomenului traficului de persoane şi să pună la dispoziţie numerele de telefon la care se poate apela pentru informaţii suplimentare şi sprijin, respectiv Tel Verde 0800 800 678 (apelabil doar din România, gratuit), +4021.313.31.00 (apelabil din România şi din străinătate), precum şi numărul 112 în cazul unui pericol iminent. Mesajele vor fi în română şi în engleză şi pe mai multe tipuri de suport, de la cartoane de informare, în camerele de hoteluri, la afişe tipărite şi format digital, în aeroporturi şi punctele terestre de trecere a frontierei. Nerespectarea obligaţiei va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei, arată USR.

Sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button