Privesc dincolo de orizontul
sârmei ghimpate
Aud fanfara cum cântă
melodiile duminicale…
Văd rochiile
sub formă de umbrele deschise
iar cercurile astfel desenate
mă adună-n spirala întoarceri-n timp
Deschid ochii în lumi netrăite
de parcă aș păstra în mine
zbaterea morții
cu hohotul de râs pe buze
sadismul din care s-a scos
esența cruzimii…
Pe lângă un astfel de gând
trece glontele sub formă de cântec
O vioară în noapte arde tăcerea
și întunericul miroase
a iasomie și carne
a speranță sugrumată
și stivuită
în spatele lentilelor fumurii
aburite
de ultima răsuflare a vieții.
