Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Sanatate

GSK şi Amgen se alătură platformei TrumpRx pentru medicamente cu preţ redus

Companiile farmaceutice GSK şi Amgen vor adăuga medicamentele lor pe platforma guvernamentală TrumpRx, iniţiativa lansată de administraţia preşedintelui Donald Trump pentru a reduce costul medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în Statele Unite, potrivit unor informaţii relatate de Fox Business şi confirmate de mai multe surse din industrie.

Platforma TrumpRx, lansată oficial în februarie 2026, permite pacienţilor americani să acceseze medicamente la preţuri reduse, apropiate de cele practicate în alte ţări dezvoltate, printr-un sistem de reduceri negociate direct cu producătorii farmaceutici. Utilizatorii pot căuta medicamentul pe site şi pot obţine cupoane sau oferte pentru achiziţionarea produselor la un cost mai mic, potrivit Casei Albe.

Prin includerea GSK şi Amgen, programul se extinde şi va cuprinde în total 54 de medicamente oferite de şase companii farmaceutice care au acceptat să participe la sistemul de preţuri preferenţiale promovat de administraţia Trump.

Iniţiativa face parte din strategia Casei Albe de a reduce preţurile medicamentelor în SUA, care sunt adesea mult mai ridicate decât în Europa sau alte economii dezvoltate. Programul se bazează pe principiul „most-favored-nation pricing”, prin care companiile se angajează să ofere pacienţilor americani preţuri comparabile cu cele mai mici practicate la nivel internaţional.

Administraţia Trump a presat în ultimii ani marile companii farmaceutice să reducă preţurile, iar mai multe firme importante – inclusiv Pfizer, AstraZeneca, Merck, Novartis şi Sanofi – au acceptat deja acorduri similare pentru a vinde anumite medicamente la preţuri mai mici prin TrumpRx.

Site-ul nu vinde direct medicamente, ci funcţionează ca o platformă care conectează pacienţii cu ofertele producătorilor şi cu programe de reducere negociate, scopul fiind scăderea cheltuielilor suportate direct de pacienţi pentru tratamentele prescrise.

Autorităţile americane au anunţat că lista medicamentelor disponibile pe platformă va continua să fie extinsă în lunile următoare, pe măsură ce alte companii farmaceutice acceptă să participe la program.

Sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button