Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politic

Consultarea internă anunţată de PSD privind coaliţia – Nicuşor Dan: Democratic, fiecare partid faţă de chestiuni esenţiale din activitatea sa politică e liber să o facă

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că orice partid este liber să facă toate consultările interne pe care consideră de cuviinţă să le facă, referindu-se la demersurile conducerii PSD cu privire la relaţia partidului cu Guvernul şi prim-ministrul. ”Dacă am putea cu mai puţine turbulenţe mediatice, ar fi mai bine”, arată el.

”Haideţi să închidem mai întâi discuţia cu bugetul şi, aşa cum am spus, această discuţie va fi închisă. După aceea evident că mai bine…  sunt decizii, sunt contradicţii uneori la nivel personal între oameni care trebuie să ia decizii din partea partidelor din coaliţie. E mult mai bine ca tipul ăsta de decizii să fie luat fără o mare expunere publică, tocmai pentru ca să nu îngrijoreze şi societatea, şi pieţele financiare de care, asta e situaţia, depindem. Asta este răspunsul meu”, a afirmat Niculor Dan, joi seară, într-o conferinţă de presă, întrebat ce părere are despre demersul liderului PSD, Sorin Grindeanu, cu privire la o consultare internă, în partid, cu privire la colaborarea cu premierul Ilie Bolojan.
Nicuşor Dan a subliniat că este democratic ca fiecare partid să ia decizii interne, şeful statului fiind de părere că ar fi nevoie de mai puţine ”turbulenţe mediatice”.
”Mai departe, democratic, fiecare partid faţă de chestiuni esenţiale din activitatea sa politică e liber să o facă. Dacă am putea cu mai puţine turbulenţe mediatice, ar fi mai bine”, a adăugat Nicuşor Dan.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, în urmă cu o săptămână, că, atunci când ai o coaliţie de patru partide plus un grup al minorităţilor răspunzi în faţa tuturor şi ei nu l-au simţit pe Bolojan ca fiind premierul unei coaliţii ci a fost premierul mai degrabă al unei formaţiuni, şi acela nu e PNL-ul, ci e USR-ul. ”Din punctul nostru de vedere, România nu poate fi guvernată doar prin aroganţă şi prin a da impresia că un premier al unei coaliţii aparţine unui singur partid sau răspunde doar în faţa unui singur partid”, a mai spus Grindeanu.
Sursa:www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button