Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExterneFeaturedFlux

Zborurile de pe aeroporturile din Dubai se reiau „limitat” luni seara, în principal pentru repatrieri

Zborurile vor fi reluate în mod „limitat” luni seara de pe aeroporturile din Dubai, la trei zile după primele anulări cauzate de războiul din Orientul Mijlociu.

„Dubai Airports anunţă o reluare limitată a zborurilor de la Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) şi Aeroportul Dubai World Central – Al Maktoum International (DWC) începând de astăzi, luni, 2 martie 2026”, a precizat operatorul aeroporturilor într-un comunicat.

Emirates, flydubai şi Etihad Airways vor relua luni un număr limitat de zboruri, în principal pentru a ajuta la repatrierea pasagerilor blocaţi, în contextul în care transportatorii aerieni globali se confruntă cu perturbări cauzate de escaladarea conflictului iranian, relatează Reuters.

Atacurile israeliene şi americane asupra Iranului şi răspunsul Teheranului au forţat închiderea spaţiului aerian în anumite părţi ale Orientului Mijlociu, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, şi închiderea unor aeroporturi importante, precum Dubai şi Doha.

Autoritatea aviatică civilă din Emiratele Arabe Unite va începe să opereze „zboruri speciale” pe aeroporturile din ţară, a anunţat agenţia de ştiri de stat WAM, pentru a ajuta să plece o parte din zecile de mii de pasageri blocaţi în regiune.

DXB, care a gestionat aproape 100 de milioane de pasageri anul trecut, a suferit daune minore duminică, după ce a fost lovit, împreună cu alte hub-uri, de atacurile de represalii iraniene care s-au extins dincolo de bazele şi interesele SUA.

Emirates şi flydubai au declarat că vor relua un număr redus de zboruri luni seara. Flydubai a precizat că patru zboruri către destinaţii ruseşti, inclusiv Kazan, vor pleca de pe DXB, în timp ce serviciile de la trei aeroporturi pakistaneze şi de la Hargeisa din Somaliland erau programate să se întoarcă la Dubai.

„Unele zboruri de repoziţionare, de marfă şi de repatriere pot opera în coordonare cu autorităţile din Emiratele Arabe Unite şi sub rezerva unor aprobări stricte de operare şi siguranţă”, a precizat Etihad, care are sediul în Abu Dhabi, într-o declaraţie pentru Reuters. Compania a atras atenţia că toate serviciile comerciale programate către şi dinspre Abu Dhabi rămân anulate. Site-ul web al companiei aeriene a arătat că mai multe zboruri au plecat luni de la Aeroportul Internaţional Zayed din Abu Dhabi către destinaţii precum Londra şi Paris, iar altele sunt programate.

Etihad nu a specificat care zboruri sunt utilizate pentru repatieri.

Anterior, compania aeriană declarase că toate zborurile către şi dinspre Abu Dhabi sunt suspendate până marţi, la ora 10:00 GMT (12:00, ora României).

Un avion Lufthansa A380 a plecat de la Abu Dhabi luni dimineaţă, cu doar doi piloţi la bord. Compania a declarat că transferă avionul la München şi că transportul de pasageri nu este posibil.

Sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button