Victoria Stoiciu (PSD): În cazul ordinului de protecție ar trebui să existe, din oficiu, monitorizare electronică

Senatorul PSD Victoria Stoiciu a anunțat, miercuri, că lucrează la un proiect potrivit căruia, în momentul în care victimele violenței domestice cer ordin de protecție față de agresori, polițistul să fie obligat să le informeze că pot cere și monitorizare electronică, iar în cazul în care refuză să dea o declarație în acest sens.
‘Lucrez la un proiect, am un draft, dar trebuie să ne consultăm cu toate organizațiile non-guvernamentale și alte instituții, ideea la care lucrăm este să inversăm un pic mecanismul în ceea ce privește monitorizarea electronică. Practic, acum legea permite că victima poate solicita. Noi am vrea să fie cumva din oficiu. Practic, polițistul să vină în momentul în care femeia cere ordin de protecție, se dispune ordin de protecție, se dispune menținerea distanței între agresor și victimă, să i se dea o declarație prin care refuză explicit, pentru că eu cred că în modul acesta i se va aduce cu certitudine la cunoștință că are acest drept și că există această posibilitate de care de multe ori, pur și simplu, victimele nu știu și nu sunt informate corect. Dar, e doar un proiect în lucru’, a explicat Stoiciu, la Palatul Parlamentului.
Ea a amintit că, miercuri, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care aduce niște modificări importante legislației referitoare la ordinul de protecție.
‘Aceste modificări care sunt făcute împreună cu colegi și colege în special din arcul guvernamental, sunt rezultatul atât al unor observații practice, pentru că am văzut cu toții suficiente situații, din păcate, anul trecut, cât și al recomandărilor formulate de Avocatul Poporului. Anul trecut a existat un raport al Avocatului Poporului care la final vine cu o serie de recomandări de îmbunătățire a legislației. Ce aducem nou și ce îmbunătățim față de ce există deja? (…) Vă dau doar un exemplu. În cazul Gânj, a existat ulterior o eschivă din partea autorităților, fiecare încercând să paseze responsabilitatea de la una la alta. (…) Una dintre corecțiile pe care le aduce acest proiect de lege este că obligă ca în maxim cinci ore de la emiterea ordinului de protecție să fie comunicat către toate organele responsabile. O altă obligație, care după noi ar fi trebuit să fie evidentă, dar, din păcate, trebuie să faci o lege în care să spui negru pe alb cum stau lucrurile, e că în termen de trei zile de la emiterea unui ordin de protecție autoritățile locale sunt obligate să contacteze victima, pentru că ea are niște drepturi, poate să beneficieze în anumite cazuri de niște servicii puse la dispoziție de către stat’, a afirmat social-democrata.
Victoria Stoiciu a menționat că o altă prevedere a proiectului adoptat de deputați vizează obligația de consiliere a agresorilor.
‘Ea există și în momentul de față, dar formularea este că instanța poate dispune. Practic, se lasă la latitudinea instanței și, mai ales, nu există niciun fel de sancțiuni pentru nerespectarea prevederii. Noi venim și spunem – instanța dispune. În momentul în care ajungi să bați o femeie sau să-i pui în pericol siguranța la modul la care este necesar un ordin de protecție, asta înseamnă că e clar nevoie de o intervenție psihologică în cazul agresorului. Deci este obligatoriu ca instanța să dispună ședințe de consiliere psihologică sau să urmeze un program de dezalcoolizare, pentru că știm că foarte mulți comit agresiuni împotriva femeii ca urmare a consumului excesiv de alcool. Și venim și cu pedepse’, a detaliat parlamentara PSD. AGERPRES




