„𝐂𝐨𝐫𝐩𝐮𝐥 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐭 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐬𝐭𝐚̆“

Cele 23 de lucrări grafice fac parte din colecția Muzeului de Artă din Constanța, parte a proiectului „Muzeul din Depozit“. Expoziția deschide seria evenimentelor din luna martie, pe care ICR Madrid le dedică femeii.

Vernisajul va avea loc miercuri, 25 februarie 2026, ora 18:30, în prezența delegatului Guvernului din Cantabria, Pedro Casares Hontañón, a consulului onorific al României la Santander, Sancho Michell, a echipei Muzeului de Artă din Constanță reprezentată de directoarea muzeului Lelia Rus-Pîrvan, și a directoarei ICR Madrid, Maria Floarea Pop.

Curatoarea expoziției, Lelia Rus-Pîrvan, a selectat cu precădere linogravuri și litografii semnate de graficieni români activi în în perioada comunistă, precum Constantin Baciu, Corina Beiu Angheluță, Eva Cerbu, Lucia Cosmescu, Emilia Dumitrescu, Vintilă Făcăianu, Ana Iliuț, Dimitrie Nicolaide și Iulian Olariu, care au navigat între cerințele ideologice ale regimului (realism socialist) și expresia personală, unii dintrei ei evoluând spre expresionism. Un contrapunct esențial în cadrul expoziției îl constituie însă ilustrațiile realizate de Geta Brătescu pentru Mutter Courage. Artista, recunoscută prin participări la Bienala de la Veneția, expoziții la Centre Pompidou și MOMA, și premiată pentru contribuțiile sale la arta contemporană, exemplifică libertatea creativă totală, reușind să interpreteze tema clasică din piesa lui Brecht fără a-i diminua mesajul. Seria Mutter Courage din 1965 (inclusiv litografii și dry-point) evidențiază evoluția sa de la ilustrație spre o expresivitate conceptuală și feministă subtilă, oferind un contrast puternic cu grafica oficială socialistă a epocii.

Expoziția „Corpul feminin, între mit și rezistență în grafica românească din perioada comunistă“ investighează una dintre temele recurente și profund problematice ale epocii comuniste: reprezentarea corpului feminin. În universul vizual al comunismului, corpul feminin ocupă un loc central, dar ambiguu. Femeia este reprezentată ca simbol al progresului, al forței productive și al viitorului socialist, fiind însă, în același timp, redusă la o funcție ideologică. În arta românească se construiește astfel sistematic mitul „super-femeii”: o figură infatigabilă, mereu tânără și zâmbitoare, capabilă să muncească fără efort, să susțină economia și să asigure continuitatea biologică a statului.

În afișe și lucrări grafice din perioada 1958-1965, femeia apare integrată perfect în peisajul industrial și agricol, alături de fabrici, utilaje sau câmpuri cultivate. Feminitatea este redefinită în termenii eficienței, disciplinei și sacrificiului, pierzând orice legătură cu intimitatea sau vulnerabilitatea. În spatele acestei imagini idealizate se află însă o realitate dureroasă: femeile reale suportau o dublă povară, fiind simultan muncitoare și mame, cetățeni model și piloni ai familiei. Emanciparea promisă de discursul oficial se transforma, în practică, într-o formă de control suplimentar asupra corpului și vieții personale.