mi-am regăsit poezia
poezia care vorbeşte
fără ca prin ea
să se vorbească întruna
poezia „care spune ceva”
poezia care trece pe lângă noi
şi noi întoarcem capetele
dar nu să-i cercetăm gleznele,
ci doar să o auzim
să o ascultăm
să învăţăm câte ceva
a trecut poezia pe lângă noi
fără ca aceasta să fie
„poezia şcoală”
pur şi simplu
a trecut poezia
şi nimeni nu a înţeles că
„timpul poeziei a trecut”
cum nimeni nu poate să creadă
că i-a trecut timpul
mi-am regăsit poezia
cum aş mai fi regăsit
fotografia de la 20 de ani
sau pe aceea de la 30 de ani
chiar şi în fotografia de la 40 de ani
mi-am regăsit poezia
nu ştiu cum va arăta
fotografia de la 60 de ani
sau de la 70, 80, 90 de ani
ştiu doar că la 54 de ani
mi-am regăsit poezia
ce-mi seamănă
ca două picături de apă
chiar dacă e mai tânără
cu aproape 20 de ani
şi totuşi
nimeni nu-mi spune:
„ce bătrână îţi este poezia”
şi nici măcar
„moşule, ce tânăr eşti”
