să aprindem lumina
dar nu de la comutator
să aprindem speranţa
că ochii vor străpunge întunericul
că vor fi ageri şi reci
fără lacrimi în ei
că vor fi
traista de pe umărul unui călător
să aprindem lumina din noi
şi nu pe cea de dinafară
să ne privim ascunzişurile
temerile
să ne privim
cât mai însemnăm noi
pentru fiecare pas înainte
pentru fiecare picior înapoi
să aprindem o lumânare
o lumină ce vine de sus
şi pleacă în sus
o lumină ce nu ne descoperă
jur-împrejurul
o lumină ce pătrunde
credinţa şi lacrima
şi tăcerea din care sorbim
cu sete poemul acesta
sau poate să fie
ultima sorbitură de viaţă
ultima noastră înghiţitură
