deasupra nopţii nu este lumină
tot noapte naşte hăul ce ne soarbe
deasupra ta exist ca o colină
pe care urci spre steaua care arde
deasupra mea mă-nvăluie poemul
iar norii culeg flori de pe câmpie
cuvintele-mi însângerează lemnul
tăcerea din poeme mă învie
am stat în noapte cu-n pumnal la gât
sau Luna să-mi fi pus lumina ei pe faţă
căci altfel nu-nţeleg cum de acel sărut
m-a readus instantaneu la viaţă
poemul spus în şoaptă în văzduh
a fost salvarea care m-a adus
din Tată-n Fiu şi-n Sfântul Duh
când poezia viaţa ţi-a sedus
