Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Sanatate

Campanie de informare privind consecințele tulburărilor metabolice asociate steatozei hepatice

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) a lansat, marți, o campanie de informare privind consecințele tulburărilor metabolice asociate steatozei hepatice asupra ficatului și a inimii.

Președintele APAH-RO, Marinela Debu, a declarat, pentru AGERPRES, cu prilejul lansării campaniei, că reprezentanți ai asociației vor organiza întâlniri cu oameni în țară pentru a-i informa pe tema steatozei hepatice. ‘Încercăm să ajungem în cât mai multe locuri. Vom avea multe filmulețe, multe acțiuni în mediul online, o să încercăm să postăm sfaturi utile’, a spus ea.

Potrivit reprezentantei APAH-RO, campania se va derula până la sfârșitul anului împreună cu mai multe organizații, printre care se numără Asociația Română pentru Studiul Ficatului, Grupul GastRo din cadrul Societății Naționale de Medicină de Familie, Alianța Pacienților Cronici, Asociația împotriva Obezității, cu ajutorul medicilor gastroenterologi, cardiologi, nutriționiști, dieteticieni și al unui psiholog.

Marinela Debu a menționat că va fi verificat gradul de conștientizare a populației și medicilor pe tema steatozei hepatice, prin chestionare, la debutul și la finalul campaniei de informare.

‘Eu nu pot să nu fiu alături de organizațiile și de asociațiile de pacienți, care, la rândul lor, îmi sunt alături, pentru că acest lucru trebuie spus ferm și public, ca oamenii să înțeleagă că o politică sau că politica publică a sistemului de sănătate nu se poate face de un singur om, cu biroul închis’, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la lansarea campaniei de informare despre boala ficatului gras.

În altă ordine de idei, el este de părere că s-au înregistrat îmbunătățiri ale infrastructurii, însă legislația este prea stufoasă.

‘Infrastructura nu mai este ca acum zece ani, s-a schimbat semnificativ, există îmbunătățiri care se văd cu ochiul liber în multe spitale (…), lucrurile s-au schimbat la 180 de grade în multe locuri. Rămâne o problemă pe care o cunoaștem cu toții. Legislația este mult prea stufoasă, uneori făcută de oameni care nu cunosc realitatea din sistem, plimbăm pacienții de la un cabinet la altul inutil (…). Cu toate că avem infrastructură, nu profităm de ea, nu o utilizăm la capacitatea ei maximă’, a adăugat ministrul Rogobete.

Conform APAH-RO, printre obiectivele campaniei despre steatoza hepatică se regăsesc: îmbunătățirea cunoștințelor publice despre boala ficatului gras, sprijin pentru schimbarea stilului de viață, facilitatea detectării precoce și gestionarea adecvată a bolii, recunoașterea patologiei ficatului gras nonalcoolic ca prioritate de sănătate publică la nivel național și local, colaborare multisectorială între factorii de decizie și diminuarea impactul afecțiunii asupra calității vieții pacienților din România și asupra costurilor legate de tratament.

Experții estimează că peste 40% din populația României este afectată de steatohepatită, lucrurile fiind și mai îngrijorătoare în rândul copiilor și tinerilor. Această tendință semnalează un potențial extrem ridicat de complicații și comorbidități viitoare, în special pentru pacienții care au suferit sau sunt diagnosticați cu hepatită virală cronică (tipurile B, B + Delta și C). AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Close
Back to top button