Wedding Days revine, în acest weekend, la Palas! Descoperă cele mai noi tendințe în materie de nunți

Participarea la târgurile de nunți este un „must go” pentru miri, iar în perioada 13-15 februarie 2026, la Wedding Days din Atrium Palas, găsești tot ce ai nevoie pentru a începe pregătirile de nuntă. Ca totul să fie mai ușor, nu uita să faci un checklist, ia-ți timpul necesar pentru a vorbi cu furnizorii și nu rata niciun stand. Specialiștii au trasat deja direcțiile pentru viitoarele evenimente și vă vor oferi o multitudine de idei pentru o zi de poveste.

Timp de trei zile, între orele 10:00 și 22:00, la Palas vei descoperi furnizori pentru care fiecare detaliu contează: de la rochii și costume, la decor, lumini, dansuri și acele alegeri care transformă ziua cea mare într-un eveniment cu totul memorabil. Atelierele de rochii de mireasă își vor prezenta noile creații, oferind posibilitatea viitoarelor mirese de a discuta cu specialiști în domeniu, care le vor ajuta să își găsească ținuta ideală pentru ziua cea mare.

Mirii și domnii vor descoperi colecții variate de fracuri și costume. Fie că preferă un stil clasic sau unul modern, aceștia au posibilitatea de a-și personaliza piesele vestimentare la comandă pentru o apariție impecabilă.

Verighetele, simbolul uniunii, ocupă un loc special în cadrul evenimentului. Cuplurile vor alege din colecții impresionante de bijuterii: de la inele de logodnă la verighete și accesorii elegante pentru ziua nunții. Totul este gândit pentru a le oferi viitorilor miri inspirație, consiliere de specialitate și soluții personalizate.
De asemenea, nu lipsesc ofertele pentru servicii foto-video, înghețată, artificii și momente de show, elemente necesare unui astfel de eveniment.
Vei descoperi aici și pachete pentru cursuri de dans, astfel încât momentul vostru să fie cu adevărat spectaculos. Furnizorii prezenți vin cu propuneri pentru baruri mobile ce includ cocktailuri personalizate și efecte speciale pentru un eveniment memorabil, precum și soluții inedite de decorațiuni adaptate fiecărui concept tematic al nunții tale.
Fie că ești viitoare mireasă, viitor mire sau vrei să fii la curent cu cele mai noi tendințe în materie de nunți, Wedding Days nu trebuie să lipsească de pe lista ta!




