FeaturedFluxNational

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: Pacienții așteaptă peste 800 de zile pentru acces la medicamente inovatoare

Pacienții din România așteaptă peste 800 de zile pentru a avea acces real la terapii inovatoare, comparativ cu o medie de 578 de zile la nivelul Uniunii Europene și doar 128 de zile în Germania, atrag atenția reprezentanții Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului.

Datele au fost prezentate miercuri, în cadrul conferinței ”Prețul Așteptării”.

În acest context, FABC solicită reducerea timpilor de acces și alinierea României la standardele europene, subliniind că un medicament compensat, dar inaccesibil în practică, reprezintă un eșec sistemic și generează decese evitabile.

Potrivit unui comunicat de presă al FABC, diferența de peste doi ani față de alte state europene este cauzată de blocaje administrative și proceduri birocratice, nu de considerente medicale.

”Analiza se bazează pe raportul Patients W.A.I.T. Indicator, care măsoară intervalul dintre autorizarea unui medicament de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și accesul efectiv al pacienților la tratament. Conform datelor din 2024, din cele 173 de medicamente inovatoare aprobate în Uniunea Europeană, media UE este de 46% terapii disponibile, în timp ce România oferă acces complet la doar 19%, respectiv 33 de medicamente”, afirmă sursa citată.

În plus, susține FABC, 81% dintre medicamentele inovatoare aprobate la nivelul Uniunii Europene sunt indisponibile pacienților români. Doar 13% beneficiază de acces complet, iar 6% sunt disponibile cu restricții, ceea ce înseamnă că ”8 din 10 terapii aprobate la nivel european nu ajung la timp” la pacienții din România, indiferent de beneficiul lor clinic. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button