Externe

Soldați ruși au ajutat la respingerea unui atac împotriva aeroportului din capitala Nigerului, afirmă Moscova

Soldați ruși au contribuit la respingerea unui atac revendicat de gruparea Stat Islamic (SI) împotriva principalului aeroport din Niger săptămâna trecută, a anunțat luni Ministerul rus de Externe, citat de AFP.

Șeful juntei din Niger, generalul Abdourahamane Tiani, i-a felicitat joi pe ‘partenerii ruși care au apărat cu profesionalism sectorul lor de securitate’ pe aeroportul din Niamey în fața acestui atac rar împotriva capitalei, care a făcut 20 de morți printre atacatori și patru soldați nigerieni răniți, potrivit autorităților.

‘Asaltul a fost respins datorită eforturilor comune ale Corpului African (Africa Corps) din Ministerul rus al Apărării și ale forțelor armate nigeriene’, a afirmat Ministerul rus de Externe.

‘Moscova condamnă cu fermitate acest nou atac extremist’, a adăugat el.

Junta din Niger a acuzat Beninul, Franța și Cote d’Ivoire că au orchestrat atacul împotriva aeroportului care găzduiește în special o bază militară.

SI, la rândul său, a revendicat vineri această operațiune și a publicat ulterior un montaj video al atacului prin intermediul agenției sale de propagandă, Amaq.

Videoclipul prezintă câteva zeci de bărbați trăgând cu pistoale-mitralieră kalașnikov în apropierea unui hangar și dând foc unei aeronave, înainte de a pleca pe motociclete de-a lungul pistei, pe lângă avioanele civile.

Rusia comentează rareori activitățile sale militare din Sahel, unde și-a consolidat influența în urma unei serii de lovituri de stat anti-occidentale.

Confruntată cu încercările Occidentului de a o izola din cauza războiului din Ucraina, Rusia a căutat să creeze noi parteneriate în Africa, unde și-a extins influența politică, economică și militară în ultimii ani.

În afară de Niger, se pare că soldați sau instructori militari ruși au fost desfășurați în Burkina Faso, Guineea Ecuatorială, Republica Centrafricană și Libia.

Corpul African, o unitate a Ministerului rus al Apărării, a preluat conducerea de la gruparea paramilitară Wagner pe continent.

Potrivit Moscovei, acesta contribuie la ‘lupta împotriva terorismului’ și la ‘consolidarea stabilității regionale’ în Sahel.

Autoritățile de la Niamey luptă de un deceniu împotriva Grupului de Sprijin al Islamului și Musulmanilor (JNIM), afiliată Al-Qaida, și împotriva Statului Islamic din Sahel (SIS) din vestul și sud-estul Nigerului. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button