am fugit
încotro ochii mei legaţi vedeau
neştiind peste cine mă prăbuşeam
pe cine răneam
de cine mă loveam
am fugit
pur şi simplu
cum se mai fuge de acasă
sau cum se mai fuge în lume
sau cum se mai fuge după mărire
după înavuţire
după iubire…
am fugit
cum un melc mai poate să fugă prin iarbă
sau o umbră de copac
mai poate să facă înconjurul lumii
sau inima ta
mai poate să fugă după mine,
de-i scapără picioarele
sau eu după tine
am fugit pur şi simplu
cum se mai fuge în văzul tuturor
după tramvai, după minge
după cel care strigă:
„săriţi, prindeţi hoţul!”
nimeni nu a reuşit să observe
că de fapt eu nu eram cel care fuge
eu jucam rolul stâlpilor de telegraf
ce trec prin dreptul ferestrelor
acceleratului 622
aşa cum şi viaţa mai trece
prin dreptul nostru
fără ca să ne dăm seama
cine stă şi cine se mişcă
cine fuge şi cine aleargă
am fugit
cum se mai fuge de cel care aleargă
de cel care crede că are ceva înainte
în timp ce eu
când fug
te simt în urma mea
şi poate de aceea bat pasul pe loc
fără ca tu să mă fi ajuns
să mă fi atins…
am fugit de tânăr
de când mă ştiu
şi nu mi-am dat seama
că de mult am ieşit din Paradis
de mult am ieşit pe terenul viran
unde libertatea se joacă de-a relieful
cu ar fi relieful coapselor tale,
relieful pântecelui tău
şi al sânilor tăi
sau pur şi simplu relieful ţării
peste care umbra ta se lasă
ca o noapte binecuvântată
atunci când ţara făgăduinţei
sunt eu
sau acest poem prin care alerg
înspre tine
