iubeşte-mă
şopteşte-mă
priveşte-mă
trăieşte-mă
păzeşte-mă
ucide-mă
dar fă-mă viu
sau mai mult decât viu
fă-mă să fiu
înfiat de acest poem
căruia să-i spun tată sau mamă
ori de câte ori rămân fără cuvinte
cum morţii mai rămân fără morminte
şi atunci
în groapa comună
se scrie poemul de înmormântare
a celor rămaşi fără „plângere dedicată”
fără mamă sau tată
care să le pună
o floare sau o lumânare
în semn de aducere aminte
stropită mai cu o ţuică de prună
iubeşte-mă
şopteşte-mă
priveşte-mă
trăieşte-mă
păzeşte-mă
ucide-mă
dar nu mă ucide
decât
cum m-ai ucis în reclamă
în aceeaşi reclamă
cu detergenţi sau cu bere
sau cu orice altceva
decât
în reclama
care-mi reclamă
starea mea de potenţă
potenţială
şi nicidecum aceea firească
ajunsă-n manualele de şcoală
iubeşte-mă
şopteşte-mă
priveşte-mă
trăieşte-mă
păzeşte-mă
ucide-mă
dar
lasă-mă
fereşte-mă
cerşeşte-mă
doreşte-mă
iubeşte-mă
iubeşte-mă
iubeşte-mă
fă-mă viu
dar nu mă ucide
căci poemul nu moare
atunci când vor câinii
şi nici măcar
când
rochia ta
transformată în lumânare
dă foc la-nchisoare
iubeşte-mă
iubeşte-mă
iubeşte-mă
alungă-mă
zideşte-mă
şi roagă-te
îngenuncheat
să te cert
să te iert
să mor cu tine la piept
poem deşănţat
de toţi memorat
