Local

«Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASĂ!»

Conferința „Diaspora românească – rădăcini și orizonturi”, va avea loc în perioada 12-13 august 2026, în cadrul programului anual «Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASĂ!», sala « Vasile Pogor » a Primăriei Municipiului Iaşi.
Acest eveniment organizat de Primăria Municipiului Iași își propune să aducă împreună reprezentanți ai Corpului Diplomatic și Consular al României, reprezentanți ai administrației centrale și locale, președinți și reprezentanți ai asociațiilor românești din diaspora, experți, academicieni și practicieni într-un schimb valoros de idei și practici destinate Românilor de pretutindeni.
Partenerii în organizarea evenimentului sunt UNIFERO – Uniunea Internațională a Femeilor Române, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” – Academia Română, Filiala Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, ADRI- Asociația Femeilor Românce din Italia, Scoala Românească de la Haga, Asociația România Levant, RePatriot România și Asociația ART-Meșteșugurile Prutului.
Anul acesta suntem profund onorați de participarea Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române din Iaşi, una dintre cele mai prestigioase instituții de cercetare din România. Cercetătorii institutului vor coordona două paneluri de specialitate, oferind o expertiză academică de cel mai înalt nivel și contribuind la dezvoltarea unei perspective interdisciplinare asupra limbii și culturii române în contact cu alte culturi.
Conferința este organizată pe ateliere, după cum urmează:
Atelier 1 – Comunicare : Cum comunică diaspora cu țara ? Cum comunică diaspora cu diaspora ?
Participanții sunt invitați să identifice, printre altele, modul cum se construiesc legăturile între diaspora și instituțiile publice locale și centrale din România, diferitele exemple de bune practici și metode de comunicare între comunitățile românești din diaspora, diferitele modalități tehnologice tradiționale și actuale de conectare a românilor din întreaga lume. Pe scurt, cum comunicăm și colaborăm transnațional?
Atelier 2 – Antreprenoriat : inițiativă, inovație, investiții
Participanții sunt invitați să-și descrie propriile povești de succes în diaspora, astfel încât să constituie un fundament solid al programelor de susținere a IMM-urilor și startup-urilor din țară. Totodată, antreprenori români din diaspora, în mod special, femeile-antreprenor, pot oferi soluții de repatriere a capitalului și sprijin pentru inițiative antreprenoriale în România.
Atelier 3 –Cultura tradițională în diaspora
Participanții sunt invitați să evidențieze rolul asociațiilor culturale și al bisericilor în transmiterea tradițiilor și obiceiurilor populare în comunitățile de români din diaspora și în fructificarea unor colaborări culturale internaționale de succes. De asemenea, pot fi semnalate și inițiate proiecte de promovare a artei și patrimoniului cultural românesc peste hotare.
Atelier 4 – Strategii educative în transdiaspora română
Participanții sunt invitați să evidențieze noi inițiative și noi modalități de predare a limbii române pentru migranți și remigranți, inclusiv prin identificarea unor parteneriate între școli românești și instituții educaționale din străinătate. În mod special, este de interes atât local cât și național educația lingvistică pentru elevii români remigranți în județul Iași. Totodată, participanții pot oferi soluții de cursuri online, tabere, școli la sfârșit de săptămână și de implicare a tinerilor din Diaspora în proiecte educaționale din România.
Vă încurajăm să participați la lucrările conferinței care se va desfășura în format hibrid și vă adresăm rugămintea să ne confirmați participarea dumneavoastră fizică sau în sistem online până cel târziu la data de 30 aprilie 2026, din motive organizatorice.
Persoane de contact: Adina Stoleru, Sef Serviciu Diaspora, diaspora@primaria-iasi.ro, Smaranda Cazan-Livescu, președinte UNIFERO worldprofm14@gmail.com și Anca Cheaito, președinte Asociația România Levant, ancacheaito@gmail.com.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button