Economic

Bursa de la București a câștigat peste 24 miliarde de lei la capitalizare,în perioada 12 – 16 ianuarie 2026

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 24,07 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 4,44%, săptămâna trecută, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 328,7 milioane de lei, în comparație cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 566,38 miliarde de lei, în perioada 12 – 16 ianuarie 2026, în creștere față de valoarea de 542,31 miliarde de lei consemnată în săptămâna anterioară (5-9 ianuarie 2026).

Tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 614,03 milioane de lei, mai mare decât cel consemnat în perioada 5-9 ianuarie, de 285,35 milioane de lei.

Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost joi, 15 ianuarie, când s-a înregistrat un rulaj de 139,54 milioane de lei, iar cea mai slabă, miercuri, 14 ianuarie, cu o valoare a tranzacțiilor de 71,35 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori București – BET – a închis săptămâna la 27.375,08 puncte.

Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 125,8 milioane de lei, înregistrând o creștere a prețului cu 4,36%.

În topul tranzacțiilor se mai află titlurile OMV Petrom – cu schimburi de 65,27 milioane de lei (3,59%) și cele ale Romgaz – cu 56,01 milioane de lei (6,63%).

Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile Biofarm (30,28%), Carbochim (26,42%) și Romcarbon (24,75%).

La polul opus se află Mecanica Ceahlău, cu o scădere a cotațiilor de 14,29%, acțiunile Prefab, cu un declin de 11,45%, urmate de cele ale Grupului Industrial Electrocontact (-11,11%). AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button