în deşertul în care cămile-ai visat
şi firul de apă l-ai visat
şi furtuni de nisip ai fi dorit să visezi
(când ele în dune deja te-au zidit)
te-am regăsit
cum se mai regăseşte drumul cel bun
sau pe Dumnezeu îngândurat
sau o urmă rămasă nespălată
din lipsă acută de săpun
erai fără mine
sau cu mine în spate
erai aplecată, gârbovită
sau poate nisipul să fi fost aşa
tu fiind doar cât de cât istovită
mă duceai înspre ţara ta
cu păsări mai mari decât elefanţii
cu cerul scufundat în ocean
întors cu valurile la perete
cu cai dezlegaţi şi sălbatici
scăpaţi în pustiu,
de nu mai înţelegeam
la ce-ţi mai foloseau colanţii
când şoldurile tale
astfel sculptate
stricau ordinea firească
a ceea ce mai însemna
libertate
am rămas astfel, scufundat în nisip
cu ochii în soare
în timp ce tu te-ai dus la culcare
uitând să îmi spui
să închid geamul
să sting lumina,
să mă spăl pe picioare
să mă strecor lângă tine
ca o umbră,
sau ca un val
reîntors în mare
