Basarabia

Igor Grosu: „Moldova este pregătită să înceapă negocierile pe primele clustere pentru aderarea la UE”

 

Decizia cetățenilor Republicii Moldova de a continua parcursul de integrare europeană reprezintă un moment de răscruce pentru viitorul țării, potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Opțiunea pro-europeană exprimată în această toamnă este una curajoasă și cu impact pe termen lung, a declarat speakerul în această seară, în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la postul public de radio, transmite MOLDPRES .

„Cetățenii Republicii Moldova au luat o decizie foarte bună și foarte curajoasă de a continua parcursul de integrare europeană. Uniunea Europeană este asociată cu pacea, prosperitatea, dezvoltarea și respectul pentru viața omului”, a subliniat Igor Grosu.

Șeful Legislativului a menționat că Republica Moldova este pregătită, conform evaluărilor Comisiei Europene, să înceapă negocierile pe primele clustere, inclusiv cel privind principiile fundamentale. Indiferent dacă aceste etape vor fi lansate oficial sau tehnic, important este ca procesul să avanseze conform planului stabilit.

În același context, Igor Grosu a accentuat că menținerea păcii și stabilității în Republica Moldova, în proximitatea unui război devastator din regiune, este o realizare majoră care se completează firesc cu obiectivul integrării europene al ţării noastre.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button