FeaturedFluxLocal

Pensionarii ieșeni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice

Și cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă din acest an pensionarii ieșeni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Acțiunea este organizată de Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, și se află la a XXIII-a ediţie.
👴👵 Beneficiarii campaniei sunt circa 12.000 de pensionari (pensionari de drept și pensionari pe caz de boală) ale căror pensii cumulate nu depășesc suma de 1.800 de lei inclusiv.
🎫 Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a 10 lei fiecare.
‼️ Pentru a primi astfel de tichete valorice pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii, să aibă domiciliul în Municipiul Iași și să se afle în plată cu luna noiembrie 2025.
📌 Tichetele valorice sunt distribuite începând cu ziua de 10 decembrie 2025 până pe 6 martie 2026, între orele 8.30 și15.30, în următoarele locuri:
• Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Str. Codrescu nr. 6 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zona COPOU;
• Cantina de Ajutor Social, Str. Sf. Andrei nr. 70 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele CENTRU, GARĂ;
• Direcţia de Asistenţă Socială, Şos. Naţională nr. 43 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele PODU ROŞ, BULARGA;
• Centrul de Cartier Nicolina, Str. Petre Ţuţea nr. 2 – pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona NICOLINA I şi II;
• Centrul de Cartier Păcurari, Șos. Păcurari nr. 34 – pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona PĂCURARI;
• Centrul de Cartier Tătăraşi, Str. Vasile Lupu nr. 8 – 2 – pentru beneficiarii zonelor TĂTĂRAȘI, METALURGIE, T. VLADIMIRESCU;
• Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, Str. Tabacului nr. 1A – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele ALEXANDRU CEL BUN – DACIA;
• Centrul de Cartier Frumoasa, Bd. Poitiers nr. 20 – 22 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele BUCIUM şi FRUMOASA.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button