Simion (AUR): Cerem desecretizarea ședinței CSAT pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024

Președintele AUR, George Simion, a solicitat, miercuri, în plenul Parlamentului, desecretizarea ședinței CSAT pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
El și-a exprimat susținerea față de Strategia de Apărare a Țării prezentată în plen de președintele Nicușor Dan.
‘Această Strategie de securitate, de apărare națională, pe care noi o votăm și cu care suntem de acord, vrem să-i spunem (n.r. președintelui Nicușor Dan) că nu suntem de acord cu discursul dumnealui. Cerem desecretizarea ședinței CSAT pentru anularea alegerilor. Cerem ca acea ședință informală a Curții Constituționale, la fel stenogramele, să fie făcute publice, pentru că asta a promis domnul Nicușor Dan în campanie’, a afirmat Simion, miercuri, de la tribuna Parlamentului.
Președintele AUR consideră că plecarea șefului statului din plenul Parlamentului după discursul ținut reprezintă ‘lipsă de respect’.
‘O asemenea lipsă de respect și de desconsiderare a Parlamentului României nu am văzut și nu cred că a existat în ultimii 35 de ani. A venit Nicușor Daniel Dan, a plecat Nicușor Daniel Dan fără să asculte vocea poporului român prin reprezentanții săi. De o lună de zile, domnul premier Ilie Bolojan este chemat aici, în fața Parlamentului, nu găsește o oră pentru Ora premierului, așa cum îl obligă articolul 211 din Regulament’, a spus Simion.
Potrivit lui Simion, în strategie trebuiau incluse măsuri pentru combaterea sărăciei.
‘Strategia de securitate națională trebuia, pe lângă abandonul școlar și activismul civic, să cuprindă combaterea sărăciei, trebuia să cuprindă o strategie de securitate alimentară, o strategie energetică a României. Securitatea energetică privește soarta cetățenilor români, pentru că plătim facturi de două sau trei ori mai mari. În strategia de apărare națională pe care noi o votăm nu am găsit ceea ce a spus Nicușor Dan, că trebuie bani mai mulți pentru Ucraina, în detrimentul învățământului și sistemului sanitar din România. Așa că votăm contra față de Nicușor Dan și votăm pentru Strategia de apărare națională’, a adăugat Simion.
Parlamentul a adoptat, miercuri, în ședință comună, Hotărârea pentru aprobarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030.
Au fost înregistrate 314 voturi ‘pentru’, 43 ‘împotrivă’ și 3 abțineri. AGERPRES



