Ministerul Finanțelor: A zecea ediție Fidelis din 2025 a atras peste 1,3 miliarde lei

Ediția de noiembrie, a zecea ediție din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis, derulată în perioada 7 – 14 noiembrie 2025, a atras subscrieri de peste 1,3 miliarde lei, un rezultat care arată interesul constant al investitorilor individuali pentru acest instrument de economisire.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, remis luni AGERPRES, pe parcursul celor șapte zile ale ofertei, au fost plasate 13.864 de ordine de subscriere, cu o valoare totală a investițiilor de 477,60 milioane lei și 164,71 milioane euro (echivalentul a 823,55 milioane lei).
‘Tranșa specială dedicată donatorilor de sânge a înregistrat din nou o participare notabilă. Cu o dobândă de 7,95% pe an, această emisiune a atras 88,87 milioane lei printr-un număr de 2.015 ordine de subscriere. Acești investitori au beneficiat și de reducerea pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la doar 500 lei’, se menționează în comunicat.
De asemenea, o cerere semnificativă s-a înregistrat pe scadența de 2 ani în lei (dobândă 6,95%), cu subscrieri de 231,66 milioane lei, precum și pe scadența de 6 ani în lei (dobândă 7,70%), care a atras 121,96 milioane lei.
Emisiunile în euro au atras, de asemenea, un interes solid, în special pe scadența de 10 ani (dobândă 6,00%), unde s-au subscris 71,10 milioane euro. Scadențele de 3 și 5 ani au atras 52,10 milioane euro, respectiv 41,50 milioane euro, precizează sursa citată.
De la lansarea Programului Fidelis, investițiile totale atrase au ajuns la peste 60,62 miliarde lei, prin intermediul a 492.864 de subscrieri. Contribuția donatorilor-investitori, de la debutul parteneriatului cu Rock FM, a depășit 3,84 miliarde lei.
Programul Fidelis este destinat persoanelor fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani. Veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital rezultate din tranzacționarea titlurilor, sunt neimpozabile.
Titlurile de stat achiziționate vor fi listate la Bursa de Valori București, oferind lichiditate investitorilor prin posibilitatea tranzacționării pe piața secundară.
Sindicatul de intermediere a fost format din BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, UniCredit și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank. AGERPRES




