Externe

Italia susține că statele din Uniunea Europeană trebuie să își păstreze suveranitatea privind securitatea națională

 

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a susținut miercuri că statele din Uniunea Europeană trebuie să își păstreze suveranitatea privind securitatea națională, transmite Reuters.

Italia este una din țările care au utilizat extensiv așa-numita legislație ‘golden power’ (puterea de aur) pentru protecția unor domenii cum ar fi cel bancar, apărarea sau telecomunicațiile.

Reuters a informat luna aceasta că UE intenționează să acționeze împotriva guvernului de la Roma, în cadrul unor presiuni împotriva celor care îngreunează consolidarea bancară a Europei.

Într-un discurs pe teme de apărare în parlament, înaintea summitului de săptămâna aceasta al Uniunii, Meloni a insistat că statele membre au dreptul de a decide în probleme de securitate. ‘Statele membre sunt și trebuie să rămână cele care iau deciziile în acest proces’, a spus ea.

O poziție similară a exprimat luna aceasta și ministrul economiei italian, Giancarlo Giorgetti.

Comisarul european pentru serviciile financiare, Luis Albuquerque, a declarat ziarului italian Corriere della Sera că urmează să ajungă joi la Roma și probabil va discuta cu Giorgetti.

A doua bancă din Italia ca mărime, UniCredit, și-a retras oferta pentru concurenta mai mică Banco PPM, acuzând guvernul de intervenție împotriva tranzacției în valoare de 15 miliarde de euro.

UE va cere Italiei să renunțe la condițiile puse pentru oferta UniCredit și va contesta totodată întreaga legislație ‘golden power’ italiană în cazul unei proceduri separate de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement), au afirmat surse ale agenției Reuters. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button