Sport

Atletism: Circuitul Diamond League și-a stabilit calendarul pentru 2026

Organizatorii circuitului atletic Diamond League (Liga de Diamant) au anunțat marți calendarul ediției 2026, care va debuta pe 8 mai, la Doha, în Qatar, și se va încheia pe 5 septembrie cu reuniunea de la Bruxelles, informează EFE.

Cei mai buni atleți din lume vor concura, ca și în anii precedenți, în 14 reuniuni, în încercarea se a se califica pentru marea finală din capitala Belgiei, unde se vor lupta pentru Trofeul de Diamant.


Drumul lung va începe în Asia, cu reuniunea de la Doha și se va opri în China, la Shanghai și Xiamen, pe 16, respectiv 23 mai, înainte de a se deplasa în Africa pentru reuniunea de la Rabat (Maroc), pe 31 mai.

Roma va găzdui primul meeting european, pe 4 iunie, urmat de cele de la Stockholm (7 iunie), Oslo (10 iunie) și Paris (26 iunie).

Atleții vor traversa apoi Oceanul Atlantic, pentru reuniunea de la Eugene (Ohio), programată pe 4 iulie, de Ziua Națională a Statelor Unite.

Cel mai puternic circuit atletic din lume va reveni apoi pe ”Bătrânul Continent”, pentru ultimele reuniuni ale anului, care vor avea loc la Monaco (10 iulie), Londra (18 iulie), Lausanne (21 august), Silezia (23 august) și Zurich (27 august), înaintea marii finale de la Bruxelles, pe 4/5 septembrie.

În 2025, Diamond League a atras în total aproximativ 400.000 de spectatori pe stadioanele care au găzduit reuniunile, întrecerile fiind difuzate în 170 de țări. Circuitul a ajuns la o bază de cinci milioane de fani pe rețelele de socializare și a înregistrat peste un miliard de afișări și peste 900 de milioane de vizualizări video pe toate platformele, potrivit organizatorilor.
AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button