Peste 7,6 milioane de turiști s-au înregistrat în unitățile de cazare din România, în primele 7 luni, în scădere cu 0,8%
Numărul turiștilor sosiți în unitățile de cazare din România, în primele șapte luni ale anului, a fost de 7,603 milioane, în scădere cu 0,8% față de intervalul similar din 2024, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, la finalul lunii iulie 2025, din numărul total de sosiri, cele ale turiștilor români au reprezentat 81,9%, în timp ce sosirile turiștilor străini au însemnat 18,1%.
Totodată, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, au însumat 16,023 milioane, în creștere cu 0,3% raportat la aceeași perioadă din anul anterior.
Din numărul total de înnoptări, turiștii români au avut cea mai mare pondere, de 82,1%, restul de 19,7% revenindu-le turiștilor străini.
Datele INS relevă faptul că durata medie a șederii, în primele șapte luni, a fost de 2,1 zile, atât la turiștii români, cât și la cei străini.
Pe județe, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: București (1,117 milioane de persoane), Constanța (945.400) și Brașov (768.100).
În același timp, înnoptările au înregistrat valori mai mari în: Constanța (2,802 milioane de persoane), București (2,260 milioane) și Brașov (1,445 milioane).
Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică au provenit din: Germania (130.700 de persoane), Italia (118.500) și Israel (86.100).
Raportat la luna similară din 2024, în iulie 2025, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) au însumat 1,811 milioane de persoane, în scădere cu 3,7%, din care turiștii români au avut o pondere de 85,5%, iar cei străini de 14,5%.
În aceeași perioadă, numărul înnoptărilor a fost de 4,442 milioane, în scădere cu 4,7% de la un an la altul, cele mai multe fiind rezervate de turiștii români (88,2%).
Tot în iulie 2025, durata medie a șederii a fost 2,5 zile la turiștii români, respectiv de două zile la turiștii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în intervalul analizat, a fost de 38,2% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în scădere cu 2,5 puncte procentuale față de luna iulie 2024.
INS precizează că, în urma aderării României la Spațiul Schengen, la 1 ianuarie 2025, începând cu luna ianuarie a acestui an, informațiile referitoare la sosirile vizitatorilor străini în România și plecările vizitatorilor români în străinătate nu mai sunt comparabile și nu se vor mai publica. AGERPRES