Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Paratrasnet

Steaua galbenă

Încearcă să mă ții treaz

să nu mă lași să adorm

să cad în aceeași groapă cu var

din care oamenii astfel albiți

încep să-și caute criminalii

rămânând fără somn

O groapă în care

nu-i loc de sămânță

și nici nu poate rodi altceva

doar amintirea sălbaticei morți

în care-au pătruns

cei care purtau

deasupra inimii o galbenă stea…

Încearcă să mă ții treaz

să nu adorm

prefăcându-mă mort

s-ar putea să sun din Shofar

și munții să cadă

în groapa cu var

iar cerul cu stele

să se îngălbenească

când trenul devine

al morții marfar

în care zidiți unu-n altul să fim

morți îngropați

într-un mobil țintirim.

Privește ochii care

strigă fără sunet,

grimasa cuvintelor sufocate

dă-le o picătură de apă

și un zâmbet

un buchet de lacrimi adunate

dă-le lor speranța că sunt

ultimele stele astfel însemnate.

Related Articles

Back to top button