Prima sentință în dosarele partidului „Șansa”

Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Magistrații Judecătoriei Chișinău au pronunțat astăzi prima condamnare într-un dosar pentru finanțarea ilegală a unui partid politic. Un bărbat a fost amendat cu 45 000 lei, iar banii (613 500 de lei) ridicați anterior de oamenii legii de la acesta au fost confiscați și trecuți în folosul statului, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, cauza penală a fost disjunsă dintr-un alt dosar la data de 16 octombrie 2024.
Inculpatul a recunoscut că, în mod sistematic, a facilitat transportul și distribuirea unor sume de bani și cadouri, prin intermediari, către persoane ce prestau servicii pentru Partidul Politic „Șansa”. În martie 2024, inculpatul, acționând cu intenția de a finanța ilegal Partidul „Șansa” din surse interzise, a transmis unui bărbat un pachet în care se aflau 613 500 de lei, ce urmau a fi redistribuite, prin intermediari, către persoanele implicate în activitățile partidului.
În aceeași perioadă, inculpatul a fost reținut și arestat, iar în octombrie 2024 a fost deferit justiției. Judecarea cauzei a durat doar trei săptămâni, cauza aflându-se în examinarea unui judecător specializat.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.



